Poartă-mă

Iubește ce ești
Și află ce sunt
Cât urmele pașilor se aștern pe pământ,
Alege o clipă
Și poartă-mă în ea,
Da-mi formă de cer,
Aprinde o stea,
Citește-mi din cărți,
Alege-ți o floare,
Respiră-mă în voie
Și lasă-mă în ploaie…
Adun eu din apa atâta iubire
Să-ți torn în pahar
Să bei în neștire.
Poartă-mă,
Poartă-mă în gând.
Sunt tot ce ești,
Ești tot ce sunt.

Invizibil

Am devenit invizibil,
Căci nimeni n-a îndrăznit sa-și ridice privirea
Într-adânc in sufletul meu;
Și tot mie, mi-e greu,
Când umblu de mâna cu umbra pe stradă
Și-n ochi proiectând tot sufletul meu.

Bate vântul iubito

Bate vântul iubito
Și-și împraștie norii peste stele.
Ce-am sa mă fac
Când eu alerg cu degetele răsfirate printre ele?
Bate vântul iubito,
Și-mi acoperă luna,
Când se lăsase tandră în palmele mele.
Tu ce faci?
Bate vântul iubito.
Și-l simt pe piele cum mă amăgește.
Și mâna ta în noaptea ăstui peisaj, lipsește.
Bate vântul iubito.
Se scutură și lanul cu maci…
Și tu taci. Și tu taci!
Bate vântul iubito.
Și nu-i o poveste,
Încă n-ai prins de veste cum să faci?
Ce să faci?
Bate vântul iubito.
Eu îți las ție pământul și marea
Sa le împaci.

Ai vrea un Kilt?

Mă lași să te iubesc așa cum sufletul te vrea?
Să fiu sub glezna ta mereu
Umbra nedezlipită?
Femeie făurită din duh, cu har,
În noapțile fără de lună,
Să lași lumânări aprinse,
Să ai prezența mea
Pe perna unde te lași obosită
Și te nasc diminețile, în palma mea,
Odihnită,
Ai vrea?
Sa-ți fiu aroma de cafea râjnită,
Freamăt și scâncet
Și lacrima din zâmbet,
Îmbrățișarea ta înnebunită?

Caut o jumătate întregită
Și o ofer pe-a mea.
Compun un kilt
Cu petece din inimi zdrobite.

Așteptarea dorului

Plânge-ți tot dorul ce strigă în noapte
După mângâieri
Și după șoapte.
Plânge-ți durerea cuprinsă de chin,
Înecată în ceață
Și în aburi de vin,
Revino și țipă la surzii pereți,
Până ce glasul te-învață să ierți,
Aruncă-ți privirea pierdută spre cer
Tânjind agonia, acelui: mai sper,
Lovește în aer, în umbrele seci
Dezbracă-ți mândria
Și-învață să-ți ierți,
Arde în tine trecutul iubirii
Și scrumul îl lasă, încet, amintirii,
Privește-n oglindă chipul tău plâns
Și lasă-n ștergar, tot dorul nestins,
Arunca-ți în ochi un strop de lumină
Din ploaia de-afara, ce curge senină
Și fugi, către tine…
Te află, încet,
Dorul te-așteaptă,
Să iubești.
Și să ierți.

Cărări pe sub nori

Se-nfățișează luna după nori
În gândurile mele cuprinse de tăcere.
Dulcea mea amăgire,
Îmi dai fiori…
Pe alei din suflet, nepavate,
Desenez scări
Noapte de noapte,
Cu tâmplele-mi grizonate,
La lumina plapandei lumânări.
Vântul bate.
În noapte-i lumina și întuneric in zori,
Pe drumurile obosite și fără cărări,
Cosașii de flori sunt puși pe fapte.
Să plouă!
În poieni rătăcite udate de rouă
Arunc eu semințe.
Alese cu grijă,
Din suflet.