Răspunsul meu banal

Ai ciocănit la ușa mea.
Răspunsul meu banal te invita să pleci.
Precum vezi, sunt doar paznicul temniței mele vechi,
Lipsit de toate sensurile vieții ăsteia lumești.
Atenția ta însa m-a strivit de zid, el rece, eu vid…
Nu-mi rupe lanțurile cu care m-am legat!
N-am nevoie de mila sau compasiunea cuiva…
Și-apoi, mă vei ucide dacă faci ceva,
Sunt toate crescute direct din carnea mea.
Tu, închide ușa și pleacă!
Ești prea fragedă, prea caldă… și privirea ta …
M-ai atins doar odată cu ea
Și totul doare. Afurisit de tare.
Haide, pleacă!
Aici totul e negru, n-ai observat că nu mai există culoare?
Paharele de langa tine s-au săturat să se umple mereu cu vorbe goale.
Si eu mort de sete, m-am îmbătat cu fiecare,
Sucombând însetat, la fiecare vorbă goală, sorbită cu nesaț.

Mă simt obosit deja…
Dar tu vorbeste-mi,
Îmi place vocea ta și n-am să torn în pahare.
Te ascult și fară să doară,
Deși tot cred ar fi bine dacă ai pleca,
Hai, închide ușa, și pleacă!
Vezi-ți de viața ta.
Ești prea naivă, prea tandră, prea nevinovată
Și-apoi,
N-aș vrea sa te îmbolnăvești, făcând curat în urma altcuiva.

Brasov – 2014

Lasă! Dacă?

Și eu și ele îmi spun mie lasă:
Nopțile.
Odată albastre acum sunt albe și sihastre,
Hulite în zgomote sucombate
Muzica seacă ce nu mai pleacă,
Respirația mea ciudată, sacadată:
Plăng. Și ce dacă…
Nici o lacrimă nu izvorăște din piatră.

Și eu și ele mă intreabă dacă?:
Găndurile,
Îmi pare ca sunt trup și parca totuși nu-s,
Că mi-i sufletul dus
Și nu-l regasesc, nici jos, nici sus.
Contradicțiile zilei nu mi-au spus
Cât și câte mai am de dus
Până la apus.

Brașov, 04 August 2014