Cauze naturale

Nu mai știam pe-atunci
Unde te terminai tu și unde începeam eu,
Printre atatea vise și speranțe clare
Care mai de care bătute de culoarea
Unui cer nebun supus iubirii
Așezate între o parte de pământ
Și-un sărut pierdut peste gleznele tale.

Poate că inventasem zile
În care soseai tu, senină și nelămurită,
Surprinsă de a fi tam-nesam atât de mult iubită,
Uimită de vre-un mic dejun în dimineți
În care ne-aprindeam în liniște câte-o țigară,
Stând obosiți si rezemați
De pervazul ruginit al ferestrei tale,
Unul fremătând, unul gândind,
Unul dorind, unul privind,
Coincidența ce-a ne-a răsturnat destinul
În mijlocul acelei străzi și-a zilei,
În punctul unde începe totul,
Acel… perfeto punto da qui initio tutto.

Și chiar daca s-ar fi inventat totul
Și tot asa m-aș fi îndrăgostit de tine
În același fel nebun-legat și simplu-sincer…
Deși acum cuvintele mi-s rare
Pierdute în lipsă de magie,
De cand tu n-ai aflat nimic despre răbdare
Sau despre ce-ar fi însemnat
Să poti să întelegi,
Să-ți fie inima mai buna
Iubind copilul ce ți-a răsarit senin în cale
Cu atâtea rare flori strânse în mână.
Și …?
M-ai tot negat și aruncat,
De nu-mi disting acum nici sufletul nici trupul?
Când medicina tuturor atingerilor, a sentimentelor,
A străbatut prin tine zeci de rafturi,
Pline dintr-o parte într-alta cu dezastre,
Fără ca să lasi măcar un loc de vindecare prin cauzele naturale?

Lungi zile, conversații infinite,
Nopțile anilor de așteptare,
Cunoști?
Cât m-ai urât? Cât m-a durut? Cât ai uitat pe drum a mă iubi?
Eu nici n-aveam habar pe-atunci,
Cu sufletul și trupul,
Unde mă terminam eu și unde începeai tu,
Printre atatea vise și speranțe clare,
Care mai de care bătute de culoarea
Unui cer nebun supus iubirii tale,
Întreaga medicină perfectă pentru vindecare.
Mai trebuia sa vi doar tu,
Să dai concursul iubirii naturale.

Brașov, 12 Iunie 2010