Fire de iarbă

Urmăresc ființe ce-și pernidă trupul prin alegoria vieții,
Le simt gândul, le sorb glasul…
Un cerșetor rămâne ațintit lângă mine,
Mirat de nebunia care m-a cuprins.
Nu vede că plâng, că-s trist,
Mă privește-într-adins.
Cărările vieții în colțul meu de stradă
Se îndesesc mereu
Și eu răsădesc de nebun printre ele
Fire de iarbă.
Caut o potecă sufletului meu.

Brașov, 21 Februarie 2007

Îmbrățișare

Prima și ultima dată ,
Copilul își salută mama plângând,
Stors parca din același trup
Care l-a purtat, zile la rând, in pântecele sale.

Ochii mei lipiți de ușile cerului
Nesătui caută alinare,
Cu nesăbuită speranță și ardoare,
Agonizând fericiri zile la rând.
Buzele mele asprite în vânt
Primesc sărutul unei lacrimi stelare,
Umede, umezi, sunt și plângând
Palmele frământa lacrimi, amare.
Mă mai tine un singur zâmbet agățat de-o vreme de acest pământ,
Cel pe care tu mi l-ai dăruit, iubita mea mamă.

Prima și ultima dată
Iubita mamă își saluta copilul zâmbind,
Cu aceleași obiceiuri firești,
Griji părintești – asprite o viață în palmele sale.