Mă uit la palmele mele spre seară
Când totul e-n linii spre asfințit,
Disting între ele și golul și plinul
Și aerul care intră și-mi umple plămânii
Și eu mă sufoc. Pentru ce sa respir ?
Pentru ce mă mai joc ?
N-am nevoie de aer, n-am nevoie să simt!
Am palmele goale și aspre după atâtea dezastre,
Și-oricât le întind – n-am ce să cuprind!
Ating pianul – do, do sol, fa, si
… Și?
Mă uit la palmele mele spre seară
Când totul e-n linii spre asfințit,
La ce e buna fața-mi zâmbind?
Când singura adunare care are valoare
Îmi dă rezultate unice, și singulare ?
… Re, re, mi, fa, sol
Mi-e sufletul și plin și gol

În fiecare zi mă nasc …
Și apoi mor!

Brașov, 11 Mai 2015

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *