Un șipot de apă lăsat de-un fir de ploaie
Să se-ntindă în fața privirii-mi pierdute-n neant
Printre degetele albe strivite de-un geam,
Mai cald decât rece-ultima mea amăgire;
Pe jumătate goale, pe jumătate pline,
Bagajele mele grele-usoare
Mi-au rămas singurele amintiri
Atârnate acum deasupra capului meu
Într-un compartiment pustiu,
Pustiu și târziu.

Am luat taxiul către ceruri,
O pasare rară ce m-a urcat în înalt
Deasupra norilor unde-i soare mereu,
Unde răsăritul și apusul trec direct prin sufletul meu.

S-au epuizat ninsorile albe
Și troienele-înalte, abia de răzbit,
Acolo unde-i cald și soare acum pământul meu moare,
Secat de speranța de-a mai fi cumva iubit,
Mai degrabă amăgit, de umbrele ucigătoare.

Printre degete mi se scurge nisip otrăvit,
Clepsidra surdă și chioară a timpului ruginit
De suflete murdare puse doar pe-amăgit;
Mi-ați stors lacrimi amare!

Am luat taxiul către ceruri,
O pasare rară ce m-a urcat în înalt
Deasupra norilor unde-i soare mereu,
Unde răsăritul și apusul trec direct prin sufletul meu.

Am să plec, am să plec!
Am luat taxiul către ceruri!
Cu bagajele mele grele-ușoare…
Și jumătatea plină și jumătatea goală!
… Insă fară tristețe …

Am luat taxiul către ceruri!
O pasăre rară mă urcă în înalt
Deasupra norilor unde-i atâta soare
Unde răsăritul și apusul trec acum prin sufletul meu.

Sunt chiar acolo.
Unde cerul a lăsat să se nasca sperante și visuri,
Unde furtunile sfârsec acum în curcubee și nu în abisuri.
Eu,
Copilul cel cu trupul învechit.

Brașov, 10 Aprilie 2010

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *