Bate vântul iubito
Și-și împraștie norii peste stele.
Ce-am sa mă fac
Când eu alerg cu degetele răsfirate printre ele?
Bate vântul iubito,
Și-mi acoperă luna,
Când se lăsase tandră în palmele mele.
Tu ce faci?
Bate vântul iubito.
Și-l simt pe piele cum mă amăgește.
Și mâna ta în noaptea ăstui peisaj, lipsește.
Bate vântul iubito.
Se scutură și lanul cu maci…
Și tu taci. Și tu taci!
Bate vântul iubito.
Și nu-i o poveste,
Încă n-ai prins de veste cum să faci?
Ce să faci?
Bate vântul iubito.
Eu îți las ție pământul și marea
Sa le împaci.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *