Plânge-ți tot dorul ce strigă în noapte
După mângâieri
Și după șoapte.
Plânge-ți durerea cuprinsă de chin,
Înecată în ceață
Și în aburi de vin,
Revino și țipă la surzii pereți,
Până ce glasul te-învață să ierți,
Aruncă-ți privirea pierdută spre cer
Tânjind agonia, acelui: mai sper,
Lovește în aer, în umbrele seci
Dezbracă-ți mândria
Și-învață să-ți ierți,
Arde în tine trecutul iubirii
Și scrumul îl lasă, încet, amintirii,
Privește-n oglindă chipul tău plâns
Și lasă-n ștergar, tot dorul nestins,
Arunca-ți în ochi un strop de lumină
Din ploaia de-afara, ce curge senină
Și fugi, către tine…
Te află, încet,
Dorul te-așteaptă,
Să iubești.
Și să ierți.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *