Eu

Mă simt aparținând pămăntului,
Undeva între Arghezi și Brancuși.
Incapabil de a îmi pune uși,
Și zăvor iubirii-mi imense.

Heart speaking


I-am vorbit inimii despre tine,
Într-o tăcere plină de cuvinte.
Am stat amândoi pe-o bancă
Și ne-am iubit prin simțuri,
Necondiționat.
Eu cordial,
Ea a început sa bată.
…A câta dată.

Sens


Sunt cateva cuvinte răvășite-n iarbă
Seduse de plăceri necunoscute…
Le lași, și nu-i de-ajuns,
Mai vor,
Să schimbe sensul armoniilor pierdute.

Mi-e greu să te văd

Mi-e greu să te văd,
Murind atât de încet și de sigur,
Mi-e greu sa văd
Că nici zâmbetul nu-ți mai e de-înțeles.
Îți sunt aici, eu – alături, copilul,
Pierdut în privire și surdă durere,
Prea plinul meu de riduri plâns,
Mi-e greu să te văd murind,
Dar cu iubire, stângaci,
Ucid egoismul din mine,
Încercînd să agăț
Din viață, cât se poate, în tine.

Am plecat … tulbure, turbat.

Ți-am lăsat un bilet pe masă
Și am plecat de acasă.
Sunt turbat,
Orele de pe ceas
S-au schimbat.
Mozart – Requiem,
Am găsit la tarabe
Un vin boem.
C’est Soir – Hermeziu,
E roze.
Se potrivește bine
Cu privirea mea de-acum,
Tulbure.
Agnus Dei! (qui tollis peccata mundi, miserere nobis)
L-oi fi citit deja?
Începea cu:
Ce-o să faci azi frumoaso?
Eu am plecat de acasă…
Conduc ca un nebun
Lăsând muzica la maxim.
E Boschetar acum,
Iubito…
Și continua cu:
“Nu știu ziua cum să o încep”,
Și cum să sfârșesc nopțile
În lipsa cuvintelor tale.
Am plecat iubito.
Să mă cert pentru tine cu Dumnezeu.
M-ai sunat.
Ți-au plăcut florile pe care ți le-am lăsat
Lângă biletul mai mult alb?
Fă-ți o cafea.
Mai durează ceva cearta mea.

Poartă-mă

Iubește ce ești
Și află ce sunt
Cât urmele pașilor se aștern pe pământ,
Alege o clipă
Și poartă-mă în ea,
Da-mi formă de cer,
Aprinde o stea,
Citește-mi din cărți,
Alege-ți o floare,
Respiră-mă în voie
Și lasă-mă în ploaie…
Adun eu din apa atâta iubire
Să-ți torn în pahar
Să bei în neștire.
Poartă-mă,
Poartă-mă în gând.
Sunt tot ce ești,
Ești tot ce sunt.

Invizibil

Am devenit invizibil,
Căci nimeni n-a îndrăznit sa-și ridice privirea
Într-adânc in sufletul meu;
Și tot mie, mi-e greu,
Când umblu de mâna cu umbra pe stradă
Și-n ochi proiectând tot sufletul meu.

Bate vântul iubito

Bate vântul iubito
Și-și împraștie norii peste stele.
Ce-am sa mă fac
Când eu alerg cu degetele răsfirate printre ele?
Bate vântul iubito,
Și-mi acoperă luna,
Când se lăsase tandră în palmele mele.
Tu ce faci?
Bate vântul iubito.
Și-l simt pe piele cum mă amăgește.
Și mâna ta în noaptea ăstui peisaj, lipsește.
Bate vântul iubito.
Se scutură și lanul cu maci…
Și tu taci. Și tu taci!
Bate vântul iubito.
Și nu-i o poveste,
Încă n-ai prins de veste cum să faci?
Ce să faci?
Bate vântul iubito.
Eu îți las ție pământul și marea
Sa le împaci.

Ai vrea un Kilt?

Mă lași să te iubesc așa cum sufletul te vrea?
Să fiu sub glezna ta mereu
Umbra nedezlipită?
Femeie făurită din duh, cu har,
În noapțile fără de lună,
Să lași lumânări aprinse,
Să ai prezența mea
Pe perna unde te lași obosită
Și te nasc diminețile, în palma mea,
Odihnită,
Ai vrea?
Sa-ți fiu aroma de cafea râjnită,
Freamăt și scâncet
Și lacrima din zâmbet,
Îmbrățișarea ta înnebunită?

Caut o jumătate întregită
Și o ofer pe-a mea.
Compun un kilt
Cu petece din inimi zdrobite.

Așteptarea dorului

Plânge-ți tot dorul ce strigă în noapte
După mângâieri
Și după șoapte.
Plânge-ți durerea cuprinsă de chin,
Înecată în ceață
Și în aburi de vin,
Revino și țipă la surzii pereți,
Până ce glasul te-învață să ierți,
Aruncă-ți privirea pierdută spre cer
Tânjind agonia, acelui: mai sper,
Lovește în aer, în umbrele seci
Dezbracă-ți mândria
Și-învață să-ți ierți,
Arde în tine trecutul iubirii
Și scrumul îl lasă, încet, amintirii,
Privește-n oglindă chipul tău plâns
Și lasă-n ștergar, tot dorul nestins,
Arunca-ți în ochi un strop de lumină
Din ploaia de-afara, ce curge senină
Și fugi, către tine…
Te află, încet,
Dorul te-așteaptă,
Să iubești.
Și să ierți.

Cărări pe sub nori

Se-nfățișează luna după nori
În gândurile mele cuprinse de tăcere.
Dulcea mea amăgire,
Îmi dai fiori…
Pe alei din suflet, nepavate,
Desenez scări
Noapte de noapte,
Cu tâmplele-mi grizonate,
La lumina plapandei lumânări.
Vântul bate.
În noapte-i lumina și întuneric in zori,
Pe drumurile obosite și fără cărări,
Cosașii de flori sunt puși pe fapte.
Să plouă!
În poieni rătăcite udate de rouă
Arunc eu semințe.
Alese cu grijă,
Din suflet.

Mi-e dor

Mi-e dor.
Mai dor decât întâia oară!
Și biata inimă m-ajută cu răbdare … să simt,
Bătaie cu bătaie,
Atingerea palmelor tale.

Mi-e dor.
Să îți cuprind privirea,
Atinsă de magia unei luni nebune,
În care n-am știut sa mi te scot din gând
Și te-am lasat apoi, să rătăcești prin mine.

BRASOV, 17.07.2017

Intr-o zi

Mi-a plans o primavara – vara printre flori
Petalele suflate-n vijelii prin campuri colorate,
Parfumul ploii ce s-a contopit din nori
Cu izul iasomiei printre ierburi verzi-uscate.
In zori, gonea nebun, tot praful lumilor frustrate
Lipsit de scopul focului ce-n urma lasa scrum
Si-al apei, care spala chiar istorii vechi-uitate…
Nimic mai mult n-am vrut azi sa va spun
Iubind frumoasa-mi lume colorata
In care rand pe rand, plangand-razand,
Ne fericim cu picaturi din suflete curate.
Stiu ca nu v-am iubit destul.
Si stiu … ca am dreptate.

BRASOV, 14.06.2016 

Pauza

Nu-mi pot găsi nici un cuvânt
Până nu SUNT!

Și mutul din mine
Nu știe de sine.

Antifonez!
Pentru tăcerea liniștii în interior.

Și TAC!
Și cuvintele nerostite, dor.

Brașov, 22.02.2016

…Și?

Mă uit la palmele mele spre seară
Când totul e-n linii spre asfințit,
Disting între ele și golul și plinul
Și aerul care intră și-mi umple plămânii
Și eu mă sufoc. Pentru ce sa respir ?
Pentru ce mă mai joc ?
N-am nevoie de aer, n-am nevoie să simt!
Am palmele goale și aspre după atâtea dezastre,
Și-oricât le întind – n-am ce să cuprind!
Ating pianul – do, do sol, fa, si
… Și?
Mă uit la palmele mele spre seară
Când totul e-n linii spre asfințit,
La ce e buna fața-mi zâmbind?
Când singura adunare care are valoare
Îmi dă rezultate unice, și singulare ?
… Re, re, mi, fa, sol
Mi-e sufletul și plin și gol

În fiecare zi mă nasc …
Și apoi mor!

Brașov, 11 Mai 2015